PENTRU MINE

FIRST BANK finalizează achiziția Bank Leumi România

Ca urmare a finalizării tranzacției, Bank Leumi România are un nou Consiliu de Administrație și un nou președinte executiv

FIRST BANK, deținută de fondul de investiții american J.C. Flowers & Co., a finalizat astăzi achiziția pachetului majoritar de acțiuni în cadrul Bank Leumi România, subsidiară a Bank Leumi Israel, după ce a obținut aprobările necesare din partea Băncii Naționale a României și a Consiliului Concurenței din România și după îndeplinirea condițiilor specifice acestui tip de tranzacție.

Dominic Bruynseels, Președinte Executiv FIRST BANK

„Suntem încântați să intrăm în această nouă etapă de creștere. Salutăm cu entuziasm toate noile oportunități ce derivă din acest eveniment de referință: know-how-ul colegilor noștri de la Bank Leumi România, experiența acestora în gestionarea unui portofoliu foarte special, clienții acestei bănci, pe care așteptăm cu nerăbdare să îi deservim. În următoarele luni, cele două companii vor trece printr-un proces de integrare premergător fuziunii. Avem convingerea că această achiziție va transforma FIRST BANK într-un partener bancar mai puternic și mai relevant pentru toți clienții noștri actuali și viitori, prin contribuția pe care Bank Leumi România o va aduce expertizei noastre anterioare”.

Hanan Friedman, Prim Vicepreședinte Executiv, Directorul Direcției de Strategie, Inovație și Transformare, Bank Leumi Israel

Vânzarea Bank Leumi România către FIRST BANK, deținută de o entitate financiară internațională de top, va permite continuarea implementării politicii Leumi de «urmare a clientului», care presupune mai degrabă colaborări cu mari actori internaționali și nu o prezență efectivă. Această vânzare constituie un nou pas în implementarea strategiei noastre de a ne orienta spre activitățile bancare de bază ale Leumi, în același timp concentrându-ne asupra operațiunilor noastre internaționale din principalele centre financiare ale lumii, prin intermediul sucursalelor pe care le deținem în SUA și Marea Britanie”.

Clifford Chance Badea a acționat în calitate de consultant juridic al FIRST BANK în cadrul tranzacției, iar Ernst & Young a fost consultantul financiar și fiscal. Consultantul juridic al Bank Leumi România în această tranzacție a fost DLA Piper. Jefferies LLC a avut calitatea de consultant financiar exclusiv al Bank Leumi Israel.

Începând cu 10 iulie, Bank Leumi România are un nou Consiliu de Administrație și un nou președinte executiv, în persoana lui Ion Popovici.

Ion Popovici este un profesionist cu o experiență de peste 28 de ani în sectorul bancar. În acest interval, el a deținut funcții de top în cadrul unor instituții bancare importante din România, precum Eximbank, BRD-Groupe Societe Generale etc. Înainte de a fi numit Președinte Executiv al Bank Leumi România, Ion Popovici a deținut funcția de Vicepreședinte Executiv Financiar / Președinte Executiv Interimar al băncii în ultimul an și jumătate și a coordonat întreaga activitate a organizației, cu responsabilități directe pe zonele de strategie, activitate comercială, trezorerie, activitate juridică, resurse umane, contabilitate, raportare către Grup, raportare către BNR, situații financiare, control bugetar si operațiuni. Popovici a deținut o serie de roluri și responsabilități în organizatii conexe sectorului bancar precum Institutul Bancar Român și Asociația Română a Băncilor. În acest context, el a activat ca autor, lector, profesor, precum și în calitate de consultant financiar, cu o contribuție semnificativă la implementarea IFRS în sistemul bancar românesc. Popovici este membru al Consiliului de Administrație al Asociației Române a Băncilor din 2017. Ion Popovici este absolvent al Academiei de Studii Economice, Facultatea de Finanțe și Contabilitate, și al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, Facultatea de Științe Administrative din București.

Componența noului Consiliu de Administrație este:

Ilinca Rosetti, Președinte

Ilinca Rosetti este în prezent Operating Partner în cadrul J.C. Flowers & Co. Ea are o experiență internațională de 14 ani în management bancar, pe segmentul de corporate banking și cooperare pentru dezvoltare financiară, în Europa Centrală și de Est. Rosetti a fost CEO al Mirabank Serbia, filială a grupului Royal Abu Dhabi, unde a asigurat cu succes demararea operațiunilor singurei bănci specializate pe corporate banking de pe piața sârbă. Ilinca Rosetti este un bun cunoscător al pieței bancare din România. Ea a condus ProCredit Bank România timp de cinci ani, între 2010 și 2015. Din poziția de CEO, a avut responsabilități precum dezvoltarea generală a băncii, proiectarea, implementarea și dezvoltarea strategiei de poziționare, precum și reproiectarea întregii structuri organizatorice a băncii. Anterior, Ilinca Rosetti a fost Deputy CEO (2007) și apoi CEO (2007-2010) al ProCredit Bank Moldova. Ilinca Rosetti a absolvit Universitatea J.W. Goethe din Frankfurt pe Main, este licențiată în Matematică şi Stiințe Economice (1997, respectiv 2001). Ilinca Rosetti este Doctor în științe economice, Academia de Studii Economice București, 2007.

Robert Maxim

Robert Maxim, în prezent Partener al Ensight Management Consulting, are o experiență profesională de peste 20 de ani în consultanță de management. A deținut funcții de conducere în mari companii. El a fost Manager al Departamentului de Consultanță din cadrul KPMG și e-Business Head în cadrul Citibank România. Robert Maxim este Consultant Certificat în Management (CMC) și Auditor Certificat de Sisteme Informatice (CISA). A absolvit Facultatea de Științe Politice din cadrul Universității București, obținând licența în Drept Internațional, precum și diploma în Management Financiar la International Business School din Bristol (Marea Britanie). De asemenea, a absolvit programul MBA din cadrul Ecole Nationale des Ponts et Chaussees din Paris (Franța).

ManfredRauchwerger

Manfred Rauchwerger este un senior al industriei bancare, cu aproape 46 de ani de experiență la nivel înalt pe piața bancară românească și internațională. Și-a dedicat cariera brand-ului Leumi, ca vicepreședinte și consilier al Bank Leumi Israel și Bank Leumi România. Are o expertiză vastă în vânzări, retail private banking și piețe de capital. El s-a alăturat Bank Leumi România în 2006 și, în acest interval, a administrat segmente importante ale activității băncii. Manfred Rauchwerger este absolvent al Universității din Haifa, licențiat în economie.

Răzvan Filcescu

Răzvan Filcescu este un profesionist cu peste 20 de ani de experiență în sectorul financiar-bancar. În prezent, el detine rolul de vicepreședinte în cadrul FIRST BANK, sub rezerva obținerii aprobării din partea BNR. Cu o experiență bancară extensivă, dobândită în cadrul unor companii precum Procredit Bank și Credit Europe Bank, Răzvan și-a început cariera ca ofițer de credite și a evoluat constant în funcții de conducere importante, cu implicare profundă în procesul de construcție a unei bănci comerciale. În ultimii ani, activitatea lui s-a concentrat pe zona de creditare a microîntreprinderilor și IMM-urilor, dar și pe activități specifice de colectare creante și workout. Răzvan a absolvit Academia de Studii Economice din București, fiind licențiat în Bănci și Burse de Valori. De asemenea, deține un MBA în Management Financiar la City University din Seattle.

Bogdan Ciobotaru

Bogdan Ciobotaru a deținut funcția de Director Finanțări pentru Europa Centrală și de Est, Orientul Mijlociu și Africa în cadrul Renaissance Capital. Anterior, Ciobotaru a ocupat funcția de director executiv în divizia de Investment Banking a Morgan Stanley Londra, unde a lucrat peste 10 ani. Din 2017, el este director independent, non-executiv al Digi Communications N.V. De asemenea, Bogdan Ciobotaru este director non-executiv al Qatar Solar Technologies și director non-executiv al Consiliului de Administrație al FIRST BANK. Ciobotaru a absolvit Academia de Studii Economice din București și deține un Executive MBA la Oxford University.

Despre First Bank

Cu sediul în București, First Bank oferă o gamă largă de produse și servicii adresate atât clienților locali cât și celor internaționali, incluzând activități de retail, IMM și corporate banking. First Bank operează prin intermediul a 59 de sucursale, cu 1200 de specialiști angajați și are aproximativ 130.000 de clienți activi. Pentru mai multe informații, vă invităm să vizitați www.firstbank.ro.

Despre J.C. Flowers & Co.

J.C. Flowers este una dintre principalele firme din domeniul investițiilor private, dedicată investițiilor globale în industria serviciilor financiare. Fondată în 1998, firma a investit peste 15 miliarde de dolari în 52 de companii de portofoliu din 17 țări, într-o varietate de subsectoare ale industriei financiare, printre care se numără domeniul bancar, asigurări și reasigurări, firme de valori mobiliare, servicii financiare specializate și servicii de management al activelor. J.C. Flowers gestionează active de aproximativ 6 miliarde de dolari și are birouri în New York și Londra. Pentru mai multe informații, vă invităm să vizitați www.jcfco.com.

Despre Bank Leumi România

Cu sediul în București, Bank Leumi România oferă servicii bancare comerciale și de retail complete prin intermediul unei rețele naționale de 15 unități. Banca are 200 de angajați și administrează active în valoare de peste 250 milioane de euro. În 2006, banca a fost achiziționată de Bank Leumi le-Israel B.M.

Despre Bank Leumi le-Israel B.M

Bank Leumi este principala bancă din Israel din perspectiva capitalizării de piață, oferind servicii bancare complete prin intermediul a peste 200 de unități la nivel național. Cu sediul în Tel Aviv, Leumi este prezentă în principalele centre financiare din lume, printre care Londra, New York, Palo Alto și Shanghai. În 2018, Leumi a raportat un profit net de 3,257 miliarde de shekeli (869 milioane de dolari), având în administrare active în valoare totală de 1.434 miliarde de shekeli (382 miliarde de dolari). https://english.leumi.co.il/

București, 10 iulie

Retea de unitati First Bank

Peste 60 de sucursale First Bank disponibile in toata tara.

Lista de unitati

Conditii Generale

Set de reguli care guverneaza raporturile dintre Banca si Client.

Detalii

Descarcati Ghidul First Bank

Tot ce trebuie sa stii despre noul tau cont First Bank.

Detalii

Nota de informare GDPR

Informatii privind protectia datelor cu caracter personal.

Detalii

POVESTEA NOASTRA

Credem că serviciile bancare ar trebui să fie corecte și simple.

Suntem o banca cu ADN american, lucru ce se vede în valorile la care aderăm, valori americane prin excelență: integritate, clientul pe primul loc, pasiunea pentru rezultate de durată, munca în echipă, inovația, împărtășirea succesului. Este calea pe care am ales s-o urmăm. Aceasta este “The American Way”.